Mulți dintre cei care ajung la psihoterapie cu axietate sau depresie de nivel clinic au aceeași întrebare, spusă direct sau pe ocolite: Are rost să fac terapie dacă iau deja antidepresive? sau invers: Dacă fac terapie mai am nevoie de medicamente?. Întrebările sunt legitime, iar răspunsul realist este că, în multe situații, combinația dintre CBT și antidepresive (în special cele de tip SSRI, inhibitor selectiv al recaptării serotoninei) funcționează mai bine decât oricare dintre ele singure.
Nu e vorba de „pastila îți ridică serotonina și terapia îți pune gânduri bune”. E vorba de biologie + învățare: medicamentele antidepresive de tip SSRI (cum sunt Escitalopram/Cipralex, Fluoxetină/Prozac, Setralină/Zoloft) folosite pentru a trata depresia, anxietatea, tulburările obsesiv-compulsive și alte afecțiuni pot reduce distresul de fundal și poate crește capacitatea creierului de a învăța, iar CBT (terapia cognitiv-comportamentală), folosește această fereastră pentru a schimba tiparele care mențin depresia sau anxietatea.
Ce face un antidepresiv
Un antidepresiv de tip SSRI blochează transportorul care „recuperează” serotonina din spațiul dintre neuroni. Rezultatul imediat este mai multă serotonină disponibilă pentru semnalizare în sinapsă. Însă efectul clinic stabil nu apare instant, ci de obicei după câteva săptămâni. Asta este primul indiciu că mecanismul relevant nu este „umplerea unui rezervor”, ci recalibrarea unor circuite.
În practică, SSRI poate:
- reduce hiper-reactivitatea la stres,
- scădea intensitatea valurilor de anxietate,
- diminua ruminația la unele persoane,
- crește energia și capacitatea de a porni acțiuni (nu la toți),
- stabiliza dispoziția suficient cât să poți funcționa.
La unii oameni apar efecte adverse (insomnie, agitație, scăderea libidoului, greață, „aplatizare emoțională” etc.). De aceea, monitorizarea cu psihiatrul care a recomandat medicația este obligatorie.
Ce face CBT și de ce e diferită de „doar vorbit”
CBT este o terapie orientată pe:
- identificarea tiparelor de gândire care cresc distresul,
- schimbarea comportamentelor care mențin problema (în special evitarea),
- antrenarea abilităților: reglare emoțională, toleranță la disconfort, rezolvare de probleme,
- expunere gradată (în anxietate) și activare comportamentală (în depresie),
- testarea ipotezelor prin experimente comportamentale.
CBT funcționează deoarece are ca rezultat noi asocieri, noi reacții, noi obiceiuri și schimbă modul în care răspunzi la gânduri și emoții, nu doar conținutul lor – adică învățăm ceva nou, cum să acționăm și să reacționăm în mod diferit.
De ce combinația CBT și antidepresive are efect
1) SSRI reduce „zgomotul emoțional”, CBT schimbă tiparul
Depresia și anxietatea au un cerc vicios clasic:
- emoții intense → evitări/izolare → pierderea recompenselor și a sensului → și mai mult distres
- gânduri negative → ruminație → energie scăzută → pasivitate → confirmări negative
CBT cere să intri în lucruri dificile (expunere, activare, teme). Dacă distresul este prea mare, pacientul nu poate implementa consistent. SSRI poate reduce intensitatea simptomelor suficient cât să poți face CBT „la doză terapeutică”: să vii regulat, să faci temele, să rămâi în expunere cât trebuie.
Pe scurt: SSRI poate reduce blocajul, iar CBT folosește reducerea blocajului ca să schimbe mecanismul.
2) SSRI poate îmbunătăți „capacitatea de învățare”, CBT este învățare
CBT se bazează pe învățare: îți antrenezi creierul să răspundă altfel la aceiași stimuli. În depresie/anxietate, învățarea e adesea sabotată de:
- oboseală, somn slab,
- anxietate ridicată (creierul intră în „mod de supraviețuire”),
- atenție capturată de pericol/rușine,
- auto-critic și ruminație.
La unele persoane, antidepresivele creează o fereastră în care:
- atenția se poate muta mai ușor,
- reacțiile emoționale devin mai puțin explozive,
- toleranța la disconfort crește.
Asta face ca tehnicile CBT să prindă mai bine: expunerea se poate face, restructurarea cognitivă devine mai realistă, iar comportamentele noi se repetă suficient ca să devină obișnuințe.
3) Medicamentele reduc biasul negativ, CBT îl corectează prin dovezi
În depresie/anxietate, există un „filtru”:
- interpretezi ambiguitatea ca amenințare,
- observi mai ușor eșecul decât reușita,
- te simți vinovat/rușinat mai repede decât alții.
SSRI poate reduce forța automată a acestui filtru la unii oameni. CBT îl corectează prin:
- identificarea distorsiunilor,
- alternative realiste (nu „pozitive cu forța”),
- experimente comportamentale care aduc dovezi noi.
Combinația ajută pentru că scazi intensitatea biasului (SSRI) și schimbi regulile după care îl întreții (CBT).
4) CBT reduce riscul de recădere mai mult decât medicația singură
Un motiv pragmatic pentru combinație este prevenția:
- medicația poate menține stabilitatea cât timp este luată,
- CBT construiește abilități care rămân: recunoașterea semnelor timpurii, plan de acțiune, expunere, activare, igienă a somnului, limite, restructurare.
Cu alte cuvinte: SSRI poate fi „plasa de siguranță” pe termen scurt/mediu; CBT te învață să mergi mai stabil fără plasă.
Cum arată un plan CBT și antidepresive în practică
Ritmul și conținutul se personalizează, dar în practică, un parcurs eficient are de obicei trei etape.
1) Stabilizare și structură (primele ședințe)
În primele săptămâni, obiectivul nu este „să rezolvăm tot”, ci să creăm condițiile în care creierul poate funcționa și poate învăța din nou. Asta înseamnă:
- Somn și rutină: stabilim o oră realistă de culcare/trezire și reducem factorii care sabotează somnul (ecrane târziu, cafeină după-amiază, somn haotic în weekend).
- Alimentație și mișcare minimă: nu „fitness”, ci o bază: mese mai regulate și 10–20 minute de mers zilnic, ca ancoră.
- Psihoeducație: înțelegi cum funcționează anxietatea/depresia (cercul vicios gânduri–emoții–comportamente) și de ce evitarea menține problema.
- Micro-obiective: ținte mici, făcute zilnic (de exemplu, 10–15 minute de activare: o ieșire scurtă, un task amânat, un telefon important), plus reducerea unei evitări mici pe zi.
Rezultatul urmărit: mai multă claritate, o ușoară creștere a energiei și scăderea haosului.
2) Etapa centrală a CBT (aprox. săptămânile 3–10)
Aici începe schimbarea propriu-zisă, prin intervenții care produc învățare nouă:
- Activare comportamentală (în depresie): programăm acțiuni care cresc treptat contactul cu sensul și recompensa (nu „motivație”, ci plan + execuție).
- Expunere gradată (în anxietate/panică/evitare): construim o ierarhie de situații evitate și le abordăm pas cu pas, până când corpul învață că poate tolera disconfortul fără să fugă.
- Lucru pe ruminație și auto-critic: înveți să recunoști ciclurile repetitive („de ce sunt așa?”, „o să fie rău”) și să le întrerupi prin strategii testate (atenție, acțiune, re-ancorare în prezent).
- Experimente comportamentale: în loc de „gândire pozitivă”, testăm ipoteze. De exemplu: „Dacă merg acolo, o să mă fac de râs” → mergem cu un plan și verificăm ce se întâmplă în realitate.
Rezultatul urmărit: reducerea evitărilor, creșterea funcționării și un sentiment clar că ai control asupra direcției.
3) Consolidare și prevenirea recăderii
Când simptomele se reduc, nu ne oprim brusc. Consolidarea e partea care îți dă stabilitate pe termen lung:
- Plan de menținere: ce obiceiuri păstrezi, ce „minim” nu negociezi (somn, rutină, expunere, activare).
- Semnale timpurii (early warning signs): identificăm semnele personale că începi să aluneci (somn mai prost, iritabilitate, izolare, ruminație, amânare) și ce faci imediat.
- Planul de 72 de ore: o listă scurtă, practică: „ce fac în primele 3 zile când mă simt din nou rău” (pași concreți, nu intenții).
Rezultatul urmărit: să știi exact ce să faci când apar fluctuații, fără panică și fără să ajungi iar la zero.
Greșeli frecvente
Pastila rezolvă, terapia e opțională. Dacă nu schimbi evitările, somnul și rutina, simptomele revin ușor. Medicația poate scădea suferința, dar nu repară tiparele care au produs-o.
Terapie fără temă / fără expunere / fără activare. CBT fără implementare devine „discuție plăcută”. Dacă clientul nu face nimic diferit între ședințe, rezultatele vor fi slabe, indiferent de medicație.
SSRI ca „safety behavior” în anxietate. Uneori clientul începe să creadă: „Pot face lucruri grele doar pentru că iau pastila.” În CBT, asta se corectează prin re-atribuire: eu fac expunerea, eu antrenez sistemul; medicația doar reduce distresul de fundal.
Când combinația CBT și antidepresive NU e alegerea potrivită sau cere prudență
- suspiciune de tulburare bipolară (SSRI poate destabiliza)
- consum problematic de substanțe (alcool/droguri) neadresat
- disociere severă / traumă complexă fără stabilizare
- efecte adverse majore sau lipsă de aderență
- depresie cu risc suicidar mare (necesită management medical atent)
Asta nu înseamnă „nu se poate”, ci că planul trebuie adaptat și coordonat cu medicul psihiatru.
FAQ – Întrebări frecvente despre CBT și antidepresive
Dacă iau antidepresive, terapia mai are rost? Da, medicația poate scădea suferința acum, iar terapia CBT (cu activare/expunere/teme) repară tiparele care au produs-o.
Dacă fac CBT, pot evita medicamentele? Uneori, da. Depinde de severitate, istoricul recăderilor, funcționare, comorbidități, somn, suport social. În cazuri moderate-severe, combinația are adesea cel mai bun raport risc-beneficiu.
Cât durează până văd efecte? CBT are efecte observabile în 2–4 săptămâni, dacă clientul face schimbările discutate între ședințe. SSRI are de obicei nevoie de câteva săptămâni pentru efect stabil. Combinația poate accelera progresul, dar nu e magie: e proces.
Dacă te confrunți cu depresie sau anxietate și te gândești să începi psihoterapia CBT, vino să discutăm care e planul potrivit pentru tine, la cabinet, în București, sector 3, sau online.
